Vinerea Mare – Ce nu e bine sa faci

Postat la Apr 10, 2015 de admin ortodoxie1.cruce_._rastignire

            Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare.  Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui.  Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite “Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru.

 

          Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci: evitarea lucrărilor agricole

Cei care lucreză în sectorul agricol trebuie să evite a merge pe câmp şi a semăna sau a efectua alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă deoarece tot ceea ce este se seamănă nu rodeşte

          Ce e recomandat să nu se mănance

În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul pentru preparatele culinare. Motivul: pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

          Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci – Nu se sacrifică păsări sau animale

Dacă vreţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne în ziua Învierii, e bine să faceţi acest lucru mai din timp, să nu aşteptaţi până vineri.

         Nu se spală, nu se coase şi nu se face curăţenie

În Vinerea Mare nu trebuie să spălăm: fie că vorba de spălatul manual al hainelor, fie de simpla punere a hainelor în maşină de spălat.De asemenea, nu se coase şi nu se face curăţenie.

          Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci – Nu se merge la frizer

Nu se merge la frizer în această zi Superstiţioşii evită să se tundă în Vinerea Mare, fiindcă se tem că le va muri cineva din familie. Totuşi, sun regiuni din România, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer în această zi.

 

 

Inapoi la pagina principala [nici un comentariu]

comenteaza si tu !

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *