Machiajul ochilor in functie de forma acestora
Postat la Mar 17, 2015 de admin
Machiajul ochilor este foarte important pentru a-ti pune in evidenta trasaturile fetei . Determinarea formei ochilor este la fel de important ca alegera culorii fardurilor pe care sa le aplici. Pentru a realiza insa un machiaj corect al ochilor, trebuie sa tii cont in primul rand de forma acestora. Iata cateva sfaturi si trucuri utile care te vor ajuta sa ai o privire atragatoare si foarte naturala.
Machiajul pentru ochii mari sau rotunzi trebuie să fie realizat având în vedere anumite corecţii pe care le putem obţine pentru a alungi forma ochilor şi a-i aduce cât mai aproape de forma ideală, cea migdalată. Pentru femeile cu ochi rotunzi atuul constă în look-ul tineresc. Astfel, pentru a te face remarcată trebuie să îți pui în valoare irisul. Pensează-ți sprâncenele într-o formă alungită, alege fardurile de ochi în culori închise. Pentru a alungi ochiul folosește un creion dermatograf și trasează o linie orizontală de-a lungul genelor superioare și inferioare. Multe celebrităţi pe care le admirăm au ochii mari, motiv pentru care te poţi inspira din machiajele pe care le poată Cheryl Cole, Winona Ryder, Nicole Richie, Salma Hayek, Christina Ricci
– se realizează conturul ochilor din colţul intern al ochiului până în colţul extern
– conturul ochilor poate fi o linie mai groasă, nuanţele închise conferind adâncime
– conturul ochilor se recomandă a fi realizat printr-o tuşa estompată
-eyelinerul se va aplica atât pe linia genelor superioare, cât şi pe cea a genelor inferioare, pentru a alungi ochiul.
– se foloseşte creion khol închis pe mucoasa ochilor
– pleoapa se machiază în nuanţe mate, de preferabil mai închise, care conferă adâncime
-se aplică mascara doar pe genele superioare, accentuandu-le pe cele din colţurile externe
Cele cu ochi migdalați au ca și atuu aspectul de felină. Din punctul de vedere al specialistilor, ochii migdalati sunt considerati ca avand forma ideala pentru orice femeie, astfel ca, cel putin teoretic, nu aveti de adus modificari importante in aceasta situatie.
Singurul lucru necesar ochilor migdalati ar fi un machiaj de calitate, care sa-i scoata in evidenta. Pentru aceasta, aplicati rimelul conform regulilor obisnuite, iar linia de creion sau de eye-liner va trebui sa urmeze si sa puna in valoare linia naturala a ochilor si, in acelasi timp, sa prelungeasca putin pleoapa.
Persoanele cu ochi mici au nevoie de mai mult volum. Pentru ochii care par prea mici, este recomandata realizarea unui machiaj corector incepand cu trasarea unei linii de contur usor ascendenta, spre coltul exterior al ochiului. Apoi, dati-i un aspect de umbra ochiului, cu ajutorul unei mici cantitati de culoare maro. Urmeaza accentuarea pleoapei inferioare, prin intermediul unei dungi subtiri, intr-o nuanta de maro mai inchis. In etapa finala a machiajului, realizati un contur al genelor de sus usor curbat, apoi prelungiti linia genelor spre exterior cu nuante mai inchise – de maro sau de negru.