10 lucruri pe care le poti face cu ajutorul pastei de dinti

Postat la Feb 25, 2015 de admin pasta_de_dinti_41043800

          De când a fost inventată , pasta de dinţi a fost folosită pentru menţinerea sănătăţii orale, însă utilizarea ei nu se opreşte aici. Iată câteva modalităţi inedite de a folosi pasta de dinţi în cu totul alte scopuri decât cel pentru care a fost inventată.

 

         Funcţia “de bază” a pastei de dinţi este menţinerea igienei orale, protejând împotriva cariilor şi a bolilor gingivale, specialiştii recomandând periajul dinţilor de două ori pe zi pentru cel puţin trei minute.

         Totuşi, pasta de dinţi poate fi folosită cu succes şi la alte activităţi.

 

1. Dezinfectant pentru mâini

        Pune o picătură de pastă de dinţi în podul palmei şi adaugă un strop de apă. Cu acest amestec freci bine palmele. Pe lângă faptul că dezinfectează, ajută şi la eliminarea mirosului de ceapă sau usturoi dacă tocmai ai tocat aşa ceva.

 

2. Eliminarea petelor de pe haine

         Ţi-a picat cerneală, ruj sau ketchup pe haine? Nu te impacienta! Aplică putină pastă de dinţi pe pată, freacă bine locul, clăteşte din abundenţă şi gata, pata a dispărut ca prin  minune.

Metoda este valabilă şi în cazul covoarelor, singura diferenţă fiind că locul pătat trebuie frecat cu o perie.

 

3. Remediu rapid pentru coşuri

        Ai văzut seara că ai un cos pe faţă? Aplică puţină pastă de dinţi pe el, iar dimineaţă clăteşte bine cu apă.

       Pasta de dinţi absoarbe grăsimea din cosuri, făcându-le să se usuce. Totuşi, nu ar trebui să abuzaţi de acest remediu (maxim o dată pe săptămână) pentru că vă poate usca foarte tare pielea feţei. Mai mult, ar trebui să verificaţi înainte toleranţa pielii la substanţele conţinute de pasta de dinţi, pentru a nu risca inflamaţii.

 

4. Curăţarea bijuteriilor (şi a tacâmurilor)

        Cei care au bijuterii de aur sau argint cunosc deja această metodă de curăţare a lor. Cu o periuţă de dinţi veche pe care aplicaţi puţină pastă de dinţi periaţi bijuteriile, după care le clătiţi cu apă călduţă. Vor fi la fel de strălucitoare ca noi.

        Aceeaşi metodă de curăţare e valabilă şi pentru tacâmurile de argint.

 

5. Lustruirea încălţămintei

         Pe lângă faptul că poate servi ca înlocuitor pentru crema de pantofi, pasta de dinţi poate elimina semnele de uzură a pantofilor din piele. Aplicaţi pastă de dinţi în zona uzată şi frecaţi bine cu o cârpă moale, după care ştergeţi cu o cârpă umedă.

         Pasta de dinţi ajută şi la curaţăarea părţii de cauciuc a teneşilor  

 

6. Urme de creion pe pereţi

        Copilul tău şi-a demonstrat talentul de desenator în devenire pe pereţii apartamentului? Nu trebuie să zugrăveşti imediat. Aplică puţină pastă de dinţi pe “pictură” şi freacă cu o cârpă umedă.

 

7. Elimină mirosul biberoanelor

         După mai multe folosiri, biberoanele pot căpăta un miros caracteristic de lapte. Folosind o perie de sticle şi pastă de dinţi, acest miros poate fi îndepărtat. Asiguraţi-vă că biberonul este clătit foarte bine după curăţare.

 

8. Remediu pentru arsuri şi înţepături de insecte 

        Cine petrece mult timp în bucătărie ştie că este inevitabil să-ţi arzi degetele (mai o oală fierbinte, mai o apă clocotită, pericole sunt la tot pasul). Aplicarea de pastă de dinţi pe zona afectată va calma arsurile.

Acelaşi remediu este valabil şi pentru a scăpa de mâncărimea produsă de înţepăturile insecte.

 

9. Dezaburizator

          Deşi acest procedeu este folosit mai ales de înotătorii profesionişti, nu există niciun motiv pentru a nu fi folosit şi de alte persoane. Aplicaţi puţină pastă de dinţi pe ochelari şi frecaţi bine cu o cârpă. Lentilele vor rămâne clare.

 

10. Curăţarea mobilei

        Ai observat o mică pată pe mobilă şi nu ai o soluţie specială de curăţat? Nu trebuie să-ţi faci griji. Freaca bine locul cu o cârpă moale şi pastă de dinţi şi pata va dispărea în câteva secunde.

Inapoi la pagina principala [nici un comentariu]

comenteaza si tu !

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *